Seducție

Nearticulat, echivalent cu discurs general. Dacă articulez, seducția devine un subiect despre mine și relația mea cu ea.

Eu și seducția suntem două prietene care se snobează reciproc.Ea pentru că probabil m-ar dori mai ștorfită. Eu, pentru că o consider pe alocuri o pițipoancă. Ea îmi zice mie: Vezi că ai și tu niște sâni!...Eu îi replic: Sfârcurile mele sunt în vărful neuronilor, gagico!
E o discuție amicală, desigur, între un fum de țigară și o privire aruncată pieziș în oglindă. Ea mă măsoară din cap până în picioare, închipuindu-și ce ar putea face cu mine, eu, ca s-o-ntărât, mă prefac că o ignor...Atât despre noi.

...Seducția este un joc al subtilităților. Este retrogust. Dâră de parfum. O vorbă prinsă în zbor. Un gând oglindit într-o privire care se vrea ascunsă.Este intimitatea unei glume înțelese doar în doi.Este cod comun. Gustul secretului. Al neantinsului și al neavutului. Al jinduirii.

Jocul seducției este dublusens (chiar contrasens ori sens giratoriu în jurul cozii, dacă vreți), metaforă și ghici-ghicitoarea-mea.

Seducția își poartă preaplinul pe dedesupt, are sinea descoperită în dantele și decolteuri. Doarme în așternuturi fine, mototolite. Nu e timidă, ci discretă. Mocnește. Bolborosește calm ca bucatele cele mai fine, coapte îndelung la foc mic. Îngână ca un copil pierdut în lumea lui.

O femeie este seducătoare atunci când știe să-și prezerve misterul.Când continuă să aparțină lumii ei.Când se dăruiește neatent, ca din greșeală.Când singurătatea ei echivalează cu liniștea.Când nevoia de celălalt nu este isterică. Când știe să posede fără să ia.Când nu cere, și nu pentru că se abține, ci pentru că își ajunge.

Un bărbat devine seducător atunci când are capacitatea de a identifica și lua pulsul venei de seducție a unei femei. Pentru că seducția nu e nici pe departe semnalizare a frumuseții. Seducția este cel mai fin exercițiu mintal. Cel mai înnebunitor joc pentru că are un singur scop: acela de a pierde. De a se pierde. De a ceda. De a nu mai putea opune nici cea mai firavă rezistență. Și mai ales, dar mai ales, de a sta pe loc nemișcat și a observa, printre gene, cum distanța se micșorează pentru că celălalt vine spre tine.Respirație tăiată.

Seducția este un fel de hipnoză pe trezie, în doi. Este nesomnul gândului de a mai găsi un lucru de nefăcut.Este un fel de ciliciu, o mâncărime nescărpinată, o mângâiere neterminată, un joc cu sine mai mult decât cu celălalt.

Seducția se exprimă fără să spună. Se arată doar în penumbre, în sunete vagi, este imaterială, lunecoasă ca o bretea pe un umăr distrat, este o buză răsfrântă, o privire rătăcită într-un gând.

Seducția trece dincolo de haine, de tocuri, de dantele, de flori ori complimente. Ea se cojește cu răbdare, fruct mic, în pielițe fine, și mai fine, pentru a ajunge la miez.

Și dacă ești acolo, însemnă că știi deja tot.



noapte bună,



mia (Cerceluș)