Să fii iubită!

Troleibuz 202. În drum spre centru.

Am ieșit din casă ca că nu dau pe-afară. Nestare nemăsurată.Mi-am zis să o scutesc pe mama de plecat după pâine, să fac o pauză de la învățat și să casc gura la vreo două vitrine. Psihologul m-a sfătuit să îmi iau ceva pentru mine, ca să mă dreg în momente d-astea. Am zis să încerc. Inițial am pornit decisă, cu două chestii în minte. De fapt, patru: țigări, librărie, pâine, lenjerie intimă. Adică respectiv viciu, pasiune, necesitate și o dovadă că femeia din mine încă mai respiră.În ordine aleatorie.

Apare într-un final troleibuzul. Urc, existențial plictisită. Mă așez în picioare, lângă geam, fără însă să privesc peisajul mocirlit. În spatele meu aud o voce cristalină însoțită de un tropăit nerăbdător: Tanti, îmi dai și mie bani? Mă întorc, deși de obicei nu o fac. Nu era o cerere jelită, tristă, falsată. Era un râset de ajutor. Dacă există așa ceva.

Un copil, sau copilă, a cărui vârstă nu mi-a fost posibil să o stabilesc, cu evidente probleme de retard. S-a apropiat de mine și a repetat: Tanti, îmi dai și mie bani?... sau mâncărică?

Mâncărică!... M-am topit instant. Cum să ceri, mă, mâncărică?!!

Deschid portmoneul, controlez, nu aveam mărunt. Doar banconete de 10 lei. La dracu! Tocmai ce mă duceam să-mi ridic moralul aruncând aiurea niște bani. Am scos o bancnotă de zece și i-am dat-o.

Ai grijă să nu o pierzi, i-am pus. Și să-ți cumperi mâncărică.


A râs din nou cristalin și a plecat spre altă tanti.

Ați văzut ce bună a fost cu mine?! face el ori ea, că tot nu știu.

Ajunsesem în centru, era de mers doar o stație. Cobor zâmbind pentru că ființa aceea continua să ciripeasca înfiorător de frumos. Lângă ușa deschisă m-a acostat urându-mi:

Să fii iubită!!!


Și zâmbea.


Să fii iubită...

Nu mulțumesc. Nu bogdaproste. Nu alte formulări patetice. Ci o urare. Cea mai frumoasă. În schimbul a 10 lei. Probabil cel mai bine cheltuiți în ultima vreme.



noapte bună,



mia (fanandrina p.)