Acest post reprezintă, de fapt, un post-it. O imagine scrisă a unui moment pe care nu vreau să îl uit. Pentru că, de fapt, acest blog nu este altceva decât un cufăr unde eu adun chestii prețioase.
De data asta nu am să fiu așa de metaforică (după cum mi-a caracterizat scrisul cineva aseară); dimineața de azi nu a fost o întâmplare dincolo de închipuire ci pur și simplu o clipă frumoasă. Așteptată, e drept, de ceva vreme. "Momentul de 3 dimineața", îi spuneam...
Cațiva prieteni, dintre cei mai dragi, un castron cu pufuleți, un pahar de vin (cu picior!) plus melodia 1 urmată de 2,3 și 4. Spatele sprijinit de ușa dulapului, fesele direct la podea, ochii obosiți cu pleoapa grea, ca după petrecere, tigarea fumată pe scara blocului în companie, în contact direct cu cimentul, vocile șoptite care fac schimb de vorbe...
Lucrul cel mai frumos în toată situația asta a fost să simt cum de undeva relaxarea se scurgea în mine iar oboseala începea să doară în mușchii spinării care se destindeau, în sfârșit, după o săptămână grea. M-a cuprins o senzație de liniște pe dinăuntru care arăta probabil pe chipul meu a melancolie. Ceea ce nu a fost, pentru că în realitate îmi era pur și simplu bine.
Apoi paharul s-a golit, pașii pe scări, aerul rece în nări, miros de zori de zi, o mână strânsă...
5:04.
A fost ultimul lucru pe care l-am văzut înainte ca perna să-mi atingă obrazul.
mia
ps. prietenilor mei.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu