Nu se mai intamplase de multa vreme...Mai incercasem sa regasesc starea aceea dar fara prea mare succes. Azi noapte insa, somnul nu voia nici s-auda de mine.Desi in pat ma bagasem tarziu. Prin fereastra deschisa de pe hol intra vantul noptii in unde racoroase.Televizorul ramasese stins desi gestul de a-l aprinde apasand pe butonul doi a devenit un fel de tic cu vremea. De data asta, nu. Pe noptiera luminata de veioza rosie ma asteptau mai multe carti. De curand am facut o vizita fructuoasa la Humanitas si teancul a castigat in intaltime. Erau puse in ordinea descrescatoare a interesului meu pentru continutul fiecareia. Cu gestu natural al iubitorului de hartie scrisa am apucat-o pe prima, stiind ca este cartea potrivita momentului prin care trec. Una destinata sa ma ajute sa-mi recastig acel echilibru interior care-mi permite in general sa trec peste fiecare zi zambind. Pisica se invartea pe langa mine cautandu-si locul in vreme ce eu, la randul meu, imi cautam cea mai comoda pozitie de citit. De-afara se auzea fosnetul frunzelor de visin batute de vant.
A fost foarte natural totul. Am trecut peste prima pagina intrebandu-ma daca va reusi sa ma mentina treaza ori ma va impinge sa ma abandonez somnului. Mai tarziu, doar pentru ca ma sacaia o senzatie de gol in stomac (foame la ora aia!...) mi-am coborat ochii pe numarul paginii: 39. Se facuse 4 dimineata iar eu citisem cu placerea regasita a acelor nopti de mult trecute de vacanta de vara, pe vremea cand eram eleva. Fara sa abandonez cartea, cu degetul infipt intre pagini in locul semnului de carte, eu si pisica ne-am mutat in bucatarie impartind prieteneste o sana pe post de gustare nocturna. Tot citind m-am mutat la loc in pat, de data asta cu stomacul potolit.
Am lasat cartea din mana abia spre zori, si nu pentru ca mi se facuse somn, ci pentru ca mi-ar fi parut rau sa o termin prea curand.
Nu mi se mai intamplase lucrul acesta de multa vreme... O noapte intreaga de citit fara sa simt trecerea timpului ci placerea, pagina cu pagina, insotita de regretul ca, pe vreme ce timpul inainta, imi ramanea tot mai putin de citit. Senzatia cea mai placuta a fost insa regasirea cu vechea Eu, cea care, desi nu sufera de insomnii, schimba noaptea cu ziua pentru placerea tainica a cititului noctambul insotita de cantatul greierilor din gradina ascunsa de intuneric.
mia
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu