Cu sentimentu' la hazna

Asta simt. M-am spalat pe mâini obsesiv azi. Mă manâncă până și pielea capului. Deși probabil afecțiunea de care sufăr e mai de grabă o râie a sufletului, greu de vindecat.
Când un necioplit la volan te stropește trecând cu mașina, e de luat cu filozofie.Când un om pe care ți l-ai culcușit aproape te acoperă cu rahat urât mirositor, nu există clăbuci care să te facă se te simți din nou curat.
Probabil viața are un fel de fișă a postului unde rând pe rând sunt bifate mai toate hidoșeniile care se pot întampla. De curând am avut de-a face cu așa ceva. Deci, să mă iertați dacă put a hazna căci tocmai am fost împinsă în una. În lungul și în latul veneranzilor mei 35 de ani, m-am intersectat cu tot soiul de ființe, uneori cu urmări razant fatale. Dar pot afirma cu certitudine că niciuna dintre ele nu m-a murdărit – în cuibul meu interior de om, mai ales – ca ultima persoană ce tocmai a părăsit scena. Ceea ce îmi lasă un gust cleios și urât mirositor de faliment personal.
A fost o călătorie scurtă, pe alocuri cu splendide panorame. Sau poate doar iluzii optice, cine mai poate spune acum? O călătorie pe buza prăpastiei, în lungul ei, alunecările fiind frecvente cu aspect accidental- înșelător, mirosul hăului neabandonându-mă nici o clipă. Cu toate astea, am vrut să cred. Am așteptat după fiecare cotitură să văd deschizându-se înaintea ochilor mei imaginea unei pajiști unde să îmi odihnesc ,în sfârșit, oasele. Ba bine că nu!
Acum, fără să ne mai jucăm de-a metafora: mi-am luat-o iar! Dah. Ce să spun? A devenit un sport. Și trofeele se acumulează. Unul mai plin de rahat decât celălalt. Iar azi, am avut neplăcuta surpriză de a fi cadorisită cu rahaturile top quality: reproșurile. Ți-am dat, am făcut, am dres. Blestemato!
Da, blestemata de mine care își lasă inima să curvăsărească în amoruri patetice. Blestemata de mine care nu vrea să pună măcar un zăvor la poarta sufletului, chit că și ăla se poate deschide doar băgând mâna prin gard.

Dar promit, domnule d., că mirosul împuțiciunii cu care ai binevoit să mă procopsești prin mesajele descreierate de azi nu-mi va rămâne tatuat pe piele, pentru că vrei, nu vrei, eu sunt eu și las mizeriile să se scurgă în alte direcții, așa, în zoaie, să se ducă să băltească în alte arii, mai umbroase, unde câte unii le lasă artistic la coclit.



Farewell, Sunset!




mia.