Cocalari și pițipoance

Am petrecut seara călătorind din link în link… din forumuri în bloguri și din bloguri în bloguri… și am realizat (nu chiar în seara asta dar, mă rog...) că există o realitate, o realitate bine reprezentată -în mod paradoxal– în manieră virtuală.

Mă refer la cele două categorii citate în titlul postului: cocalarii și pitzipoancele. Sensul real al acestor cuvinte nu trebuie neaparat cunoscut, căutat prin dicționarele moderne disponibile pe net. Nu vă obosiți să dați cu clickul pe gugăl ca să le gasiți un sens; e deajuns fonetica. E deajuns să pronunți cu voce tare unul din aceste doua cuvinte ca să te prinzi cam ce înseamna. Aș vrea să laud încă o dată ironia românului, rămasă, din fericire, intactă (și aici îmi permit un alleluia !!! ) de-a lungul secolelor de nenorocoasa istorie. Adicătelea am rămas noi o insulă de latinitate în Estul Europei!... ar fi fost culmea să sucombăm în fața acestei noi realități generaționale degenerate, nu ?!

Când pizipoancele și cocalarii au devenit o stare de fapt, în preafrumusețea lor strălucăreață de strass-uri, în absurdul narcisismului lor aberant și nelimitat, nu aveau un nume. Un fenomen social înspăimântător dacă te gandești că intelepciunea bătrânescă recită cum că tinerii ar fi viitorul nostru, fereasca Dumnezeu de așa stea rea !!... ce se exprima în “tz”-uri și “k”-uri, un fenomen social canibal pentru că se hraneste din sine, se replică precum agentul din Matrix (God bless Keanu!) și își este sursă de inspirație siesi.

Când pitzipoancele și cocalarii au devenit o realitate ce riscă să devina reprezentativă, cineva, le-a dat un nume. A fost deajuns atât ca să notificam o noua poziție sau, mai bine spus, o opoziție la acest fenomen.
Cu toate astea mi-e imposibil să nu mă întreb: cine-s copiii ăștia?... ,generatia hi5 ?...Și vreți să știți ceva?! Eu raspunsul l-am gasit !
Ehi, pă dracu!!!...ar exclama unchi-miu.
Ei bine, da, știu cine sunt!

Generația mea, se știe de acum, este o generație de emigranți nostalgici. Noi suntem cei cu nod în gât în fața pozei de șoim al patriei. Suntem cei cu pofta de şarlotă, ce petrec noptile căutand pe net relicve ale trecutului, suntem cei ce holbam ochii la “Teleenciclopedie” și vedeam zece minute de desene animate duminica. Noi suntem cei crescuți cu “semințe de un leu” și “guma cu surpirze”, suntem cei ce ne scriam temele cu stiloul în vreme ce pe maculator, cu creionul, care trăgeam linie roșie la caiet (pe vertical, pentru cei ce nu- știu ce-i aia); noi “țineam alineat” și aveam “banca de onoare”, noi fluturam din cele doua degete către catedra repetând obsesiv “tovar’şa! tovar’şa!” când știam răspunsul. Noi ne jucam “Rațele și vânătorii” în fața blocului, cumparam mingea de la Librarie și când aveam poftă, de dulce mâncam “zahăr pe pâine”.

Vă mai amintiți oare, de cei odata definiți în mod disprețuitor “picii”?! De cei care sperau “să îi luăm în echipa noastra”?... De cei ce ne urmăreau precum umbre mute prin cartier în timp ce ne lansam în “lepșe” îndemoniate?!...De ce cei ce ne priveau implorant în vreme ce mucul le atârna din nară plictisit să nu fie șters atâta mara de vreme?... De cei ce scârțâiau printre lacrimi
“te spun lu’ mama ca nu vrei sa te joci cu mine” ?... De cei ce aveau porecle gen “Bebi” sau “Tiţa”?... De cei care, teoretic, ar fi trebuit să rămână în etern fantasmele ce cutreiera printre blocuri cu felia de unt pe pâine în manuța murdară și pașii grăbiți în urma noastra ca să nu ne piardă din ochi?!

Ei, bine, domnilor, picii s-au întors și se razbună!!! Înarmați cu mobile cu fotocamera și improbabile nickname-uri, copiii nimănui, cei din urmă, sunt printre noi! Nu îi băgam în seamă când mergeam la scoala, ci îi căram pur și simplu după noi ca pe un al doilea ghiozdan nebăgându-i în seamă?... Ei acum se arată în toata minunata lor kitchime pe paginile internet. Acolo unde odata moale și inocentă lâncezea o umbra de muc, acum stralucește un percing, pe unghiile rotunde ale copilariei unde odată sălășuia o eternă linie negră a prafului periferiei plimbat în săndăluțe de plastic, acum se arată trufașă french pedichiura. Fesele luate la frațești șuturi rânjesc în tanga ori boxeri traforați... Nici în cot nu-i mai doare de colecția noastră de surprize ori de rublele câștigate cu sudoare și paici căutate cu migală prin țărâna grădinilor!

E vina noastra, că nu i-am tras cu sania! E numai și numai vina noastră... Am fi putut să le citim o poveste în plus, să-i ajutăm la teme, să-i lăsăm să ne coloreze cartea de colorat și să ne manânce un pic din tubul de lipici. Am fi putut să-i lasam să joace cu noi o partidă de “kems”...
Păcat, e tarziu...E prea târziu pentru tot. Tot în afară de a le spune răspicat pe nume: Pizipoance și cocalari. Picii, săracii...picii